Despre Noi

Municipiul Baia Mare, reşedinţa judeţului Maramureş, este una dintre cele mai vechi aşezări urbane din spaţiul românesc. Născută şi dezvoltată pe platoul Băii Mari, la altitudinea medie de 360 m, fiind intersectată de paralela de 46°46’ longitudine estica, aşezarea înglobează în limitele sale o suprafaţă de 96 km2. Aşezată în nordul provinciei istorice Transilvania, în partea nord – vestică a României, potenţialul său economic este dat de resursele locale, dar şi de poziţia de lider comercial în zonă, datorită localizării sale favorabile la intersecţia unor importante rute comerciale care leagă Europa Centrala de zona Balcanilor. Este un centru academic si industrial.

Analizând, la nivelul judeţului Maramureş, indicatorii de context, dezvoltarea învăţământului preuniversitar de nivel primar, gimnazial și liceal sub aspectul specializărilor şcolarizate precum si cerinţele comunității religioase penticostale și cele de personal specializat la nivelul unităţilor economice, Comunitatea Regională Penticostală a Maramuresului și Sătmarului răspunde pluralismului educaţional prin inițiativa înființării învățământului teologic în Baia Mare.    Comunitatea Regională Penticostală a Maramuresului și Sătmarului s-a înfiinţat în anul 1995 prin Hotărârea Consiliului Bisericesc al Cultului Penticostal, autorizatia nr. 006 din 21.07.2004. Comunitatea îşi are în prezent sediul în Baia Mare, str. Iasomiei nr. 5, tel./fax. 0262.222494.

Statutul Comunității Regionale Penticostale a Maramureșului și Sătmarului cuprinde ca obiect de activitate și „organizarea şi desfăşurarea de învăţământ preuniversitar”. La nivelul celor două județe fiind înregistrat un număr de 174 Biserici Penticostale cu  peste 16.000 de membri majori și peste 10.000 de copii de vârstă școlară. Numai  Biserica Penticostală „Muntele Sionului” Baia Mare având aproximativ 500 de copii cu vârste între 6 – 15 ani, s-a considerat că existența unei unități de învățământ cu specific confesional este binevenită.

Astfel, în anul 2005 a început să funcționeze prima clasă de profil teologic, specializarea teologie penticostală în cadrul Colegiului Tehnic ”Carmen Sylva” din Baia Mare. În următorii ani numărul elevilor a crescut constant, în același timp înregistrându-se și rezultate bune și foarte bune la examenul de bacalaureat, iar  din anul 2010 a luat ființă, ca unitate de învățământ cu personalitate juridică, Liceul Teologic Penticostal din Baia Mare. În primul an a școlarizat doar elevi la nivelul  liceal , specializarea teologie penticostală. Din anul 2011 s-a adăugat, la nivel liceal, filiera tehnologică, domeniul servicii, calificarea tehnician în activități economice și nivelul gimnazial și primar. În perioada următoare efectivele de elevi au crescut an de an atingând în anul școlar 2018-2019 un număr de 320 elevi.